În timpul iernii poate fi dificil de ales o destinație pentru mini-vacanțe, ziua e scurtă, temperaturile sunt joase iar soarele puțin spre deloc. Pentru o porție zdravănă de vitamina D recomand însă Sevilla. Capitala Andaluziei, regiune din sudul Spaniei, m-a impresionat cu lumina soarelui său de decembrie care m-a făcut să cred că eram în luna iulie, dacă nu aș fi fost îmbrăcată în pardesiu.
Ce se spune despre Sevilla?
Prima dată am auzit despre Sevilla ca super-recomadare de vacanță atunci când locuiam la Porto, acum vreo 4 ani de zile. Aparent ar fi fost cel mai frumos oraș din Europa, unde cultura, mâncarea bună, vremea plăcută și-ar fi dat toate mâna pentru satisfacerea vizitatorului. Ulterior, în următorii ani, mi s-a mai întâmplat să aud despre Sevilla numai de bine. Așadar, care este concluzia? Că am pornit în această călătorie cu așteptări destul de mari, chiar și subconștiente fiind. În aceeași măsură, simțeam că un vis avea să devină realitate și că în sfârșit puteam să trag propriile mele concluzii despre orașul din sudul Spaniei.
Sevilla în două zile
Am petrecut două zile pline vizitând orașul. Cum am profitat de ele? Ei bine, am făcut două tururi cu ghid pe jos, apoi am revenit tot pe jos la locurile care îmi plăcuseră în timpul tururilor, iar în continuare mi-am continuat plimbările tot pe jos. Într-adevăr, conceptul cheie aici este ”a merge pe jos”. Este un oraș foarte prietenos cu pietonii și ar fi fost și păcat să nu profit de soarele superb al Andaluziei, iar ochii merită clătiți cu superbele clădiri ale orașului.
Așadar, traseul meu în cele două zile s-a prezentat astfel:
Ziua 1 cea foarte însorită
Am început-o cu un prim tur ghidat. Din punctul meu de vedere, acest gen de tururi sunt o variantă foarte bună de a face cunoștință cu un oraș – sunt prietenoase cu bugetul, poți pune câte întrebări vrei ghidului și de cele mai multe ori sunt o sursă foarte bună de ponturi despre locurile interesante din oraș.
Nici de această dată așteptările mele nu au fost înșelate, astfel că, după cele două ore și jumătate petrecute în compania ghidei, deja mă simțeam pregătită să explorez mai avizată Sevilla.
Specificul orașelor andaluze este moștenirea culturală lăsată de lunga dominație maură, iar Sevilla nu face excepție. Următorul popas pe lista mea a fost Real Alcazar. Printre cele mai interesante aspecte se numără faptul că este cel mai vechi palat regal din Europa aflat încă în uz. Practic, atunci când familia regală a Spania poposește la Sevilla, reședința lor oficială este Real Alcazar. Cu toate acestea, cum ședera lor la palat ar însemna închiderea sa pentru vizitele turistice, ca niște regi buni ce sunt, nu se îndură să vitregească vistieria muzeului, drept urmare trag la unul dintre hotelurile fancy ale Sevillei.
Ceea ce mi se pare de neratat în acest palat, care între noi fie vorba, aduce aminte de povestea Șeherezadei, este Sala Maură a Ambasadorilor, Patio de la Muñecas – duce spre dormitoarele și camerele private ale locuitorilor de la palat – și grădinile. Acestora din urmă merită să le fie alocat un timp generos din vizită pentru că sunt paradisiace inclusiv în luna decembrie.
Seara s-a încheiat cu un pahar de vin la barul EME, localizat chiar în fața catedralei din Sevilla și a mult mai faimosului ei turn, ”La Giralada”. Desigur, prețul paharului de vin a avut cu generozitate încorporată priveliștea, însă cu mâna pe inimă declar că vinul a alunecat mult mai ușor cu ochii la splendida imagine a turnului luminat.
Ziua 2 – la fel de foarte însorită
Cea de-a doua zi a început cu o vizită la ruinele fostei așezări romane Italica ce se află undeva în afara orașului Sevilla. Orașul a avut o importanță deosebită pentru Imperiul Roman deoarece a fost locul de naștere a trei dintre împărații săi, printre care și a împăratului roman Traian, cuceritorul Daciei. Coincidență sau nu, s-a întâmplat să vizitez acest loc chiar pe 1 decembrie de Ziua Națională a României.
După porția de istorie antică a venit vremea reîntoarcerii în oraș și a vizitării catedralei orașului și a turnului său ”La Giralda”. Catedrala din Sevilla este un lăcaș al superlativelor, fiind cea mai mare catedrală a Spaniei, a treia cea mai mare catedrală din lume și cea mai mare în stil gotic din lume ca volum. De asemenea, un alt motiv pentru care o intrare în catedrală este de neratat ar fi că în interiorul său se află mormântul lui Cristofor Columb.
Pe lângă asta, biletul de intrare include și urcarea în turnul ”La Giralda”, mândria locuitorilor din Sevilla, a cărui construcție a început în secolul 12 pe bazele uneia din moscheile ce aparținuseră regilor mauri. Turnul a deținut multă vreme record de înălțime, măsurând aproximativ 100 de metri.
Cu toate acestea, după părerea mea, ”La Giralda” nu oferă cea mai bună priveliște asupra Sevillei, ci structura denumită oficial Metropol Parasol sau ”ciupercile” cum au fost poreclite de localnici. Am avut șansa să ajung acolo chiar înainte de apus, iar priveliștea 360° oferită asupra orașului merită toți banii.
Ce e mai bun pentru la urmă
Nu întâmplător am lăsat pentru final obiectivul emblemă al Sevillei, acolo unde orice fotografie realizată devine hit instantaneu pe Instagram și unde ai ocazia să te plimbi prin toate regiunile Spaniei cu ajutorul poveștilor așternute pe faianțele colorate. Doamnelor și domnilor, acest loc se numește: Plaza de España. Oarecum previzibil, nu-i așa?
Piața Spania a orașului Sevilla este un ansamblu arhitectural realizat pentru Expoziția Ibero-Americană din anul 1929 ca reprezentant pentru…evident Spania. Situată în cadrul parcului Maria Luisa, piața este practic un muzeu în aer liber care astăzi găzduiește în clădirile sale diverse instituții ale statului spaniol. În preajma parcului se mai pot admira și alte clădiri construite pentru același scop, preferata mea fiind cea a Portugaliei.
Luați-vă timp să vă plimbați în voie, admirând plăcile de faianță ”azulejos” și poveștile lor pentru fiecare regiune a Spaniei în parte.
Ziua s-a încheiat cu un binemeritat alt tur ghidat, de data aceasta practic privat, deoarece rezervând varianta în limba engleză am fost singura persoană interesată. Probabil că informația cea mai simpatică cu care am rămas, dincolo de poveștile despre flamenco, coride sau procesiunile din Săptămâna Mare cu Fecioare Maria îmbrăcate după ultima modă și cu perle la gât (?!?!), este așa zisa rivalitate între locuitorii cartierului Triana de dincolo de râul Guadalquivir și restul cetățenilor din Sevilla. Cumva, încă o dovadă a înflăcărării spaniolilor asupra chestiunilor de identitate foarte locală și independență.
Dragostea trece prin stomac
Și cum nicio excursie nu e pe deplin împlinită dacă nu este garnisită cu o masă tradițională și copioasă, din fericire Sevilla n-a fost excepția. Călătoria andaluză s-a încheiat glorios cu o cină festivă la restaurantul ”Bodega Palo Santo”.
Felurile de mâncare au inclus bineînțeles preparate pe bază de fructe de mare și jamon iberico, dar și foie gras sau pește cod iar la final desert cu brânză de capră și castane sau caramel și foietaj crocant…aveți deja apă în gură?! Poftă bună în Sevilla!
Când Sorina nu-i acasă 