3 motive pentru care Girona mi s-a părut cel mai „dark” oraș din Catalunia

Girona are ceva care m-a făcut să revin asupra ei, un mister și o atmosferă pe de-o parte boemă, pe de altă parte încărcată de evenimente marcante, deși sumbre. Despre Girona am mai scris, așa că dacă îți aduci aminte că parcă ai mai citit ceva despre acest oraș, scris de mine, îți aduci aminte…

Pe unde m-aș întoarce din ce am văzut în 2019

După standarde „normale” aș fi zis că 2019 n-a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte în materie de călătorii pentru mine. După standarde de „martie 2020” revizuiesc afirmația și îl declar excepțional. E adevărat că am avut și ani mai plimbăreți, însă în 2019 am făcut destule călătorii pe care o să mi le aduc aminte…

Istria: vacanță în Croația 2 în 1 – munte și mare

În primele zile din ianuarie, când încă eram sub efectul urărilor înfloritoare despre 2020, am vizitat Istria, în ceea ce nici dintr-o mie de încercări n-aș fi intuit că urma să devină ultima călătorie „normală” pentru mult timp de acum înainte…             N.B. Am decis să las articolul în varianta inițială în care l-am scris,…

Veneția – subestimată sau supraestimată?

Veneția era un personaj mitologic în capul meu înainte de a ajunge acolo. O amestecătură de măști de carnaval, dogi cu mantii fluturânde, inundații, turiști huiduiți și gondole…ce să mai, un oraș pe care simțeam că nu l-aș fi ales neapărat ca destinație de vacanță. În fond, nici nu am făcut asta, doar că aeroportul…

Londra Regală

„God save the queen” mi-am spus la momentul când am avut Palatul Buckingham în fața ochilor pentru prima dată în viața mea… Apropiații mei îmi cunosc hobby-ul pentru familiile regale, însă cum cea britanică e cea mai glossy dintre toate, aceasta mă entuziasmează și pe mine cel mai mult. Dă-mi un documentar TV despre abdicarea…

Top X călătorii 2018

Dacă anul trecut pe vremea aceasta, călătoriile mele se luptau crâncen între ele pentru a-și găsi calea spre topul 10 al anului 2017, anul acesta, sărbătorile au fost liniștite și fără bătăi de cap, lucrurile fiind clare. În 2018 am călătorit puțin spre deloc, preponderent în România și la nu mai mult de 300 de…

Palau de la Musica Catalana: cel mai frumos obiectiv turistic din Barcelona

O explozie de culori, de la roz și verde pastelat la cărămiziu intens și albastrul cerului care vibrează sub notele muzicale cristaline ale celor mai mari muzicieni al lumii. Toate ca într-un festival, găzduite de una dintre capodoperele Art Nouveau-lui catalan: Palau de la Musica Catalana. Singurul regret pe care îl am față de această…

7 INFORMAȚII (APROAPE) INUTILE DESPRE POȘTA ROMÂNĂ

Vrei să scapi de cozile interminabile de la Poștă și nu știi cum? Te-ai săturat de părul făcut permanent și de unghiile în ojă sidefată ale duamnelor de la ghișeu? Ai vrea ca în locul spațiului uriaș cu grilaj roșu de la parterul blocului să se mai deschidă încă un Mega Image sau poate o…

Cum să ieși din labirintul Barcelonei?

Din care labirint? Din cel de străduțe al centrului vechi și întortocheat? Din labirintul de baruri în weekend? Sau metaforic, din cel al punctelor de maximă atracție turistică? Dintr-unul foarte palpabil, de fapt! Din cel aflat în Parc del Laberint d’Horta! Grozav loc, pur și simplu! O destinație mai puțin turistică a Barcelonei și în…

WEEKEND – BREAK ÎN ȚARA BASCĂ (II)

Partea urbană a Țării Basce mi s-a părut încântătoare, așa cum m-am exprimat deja despre vizita la San Sebastian în acest articol, însă acum voi povesti despre partea ”rurală” care are tot la fel de mult farmec. Toate excursiile mele au pornit de la Irun, un orășel de aproximativ 60 de mii de locuitori aflat…