În primele zile din ianuarie, când încă eram sub efectul urărilor înfloritoare despre 2020, am vizitat Istria, în ceea ce nici dintr-o mie de încercări n-aș fi intuit că urma să devină ultima călătorie „normală” pentru mult timp de acum înainte…
N.B. Am decis să las articolul în varianta inițială în care l-am scris, nealterat de gândurile momentului și astfel să ilustrez impresiile originale pe care le-am avut despre excursia în Istria.
Coasta Istriei
Coasta Istriei este un loc minunat care merită articolul său propriu, deoarece să vezi pe un drum de aproximativ 2 ore, la un colț de serpentină, când peisaj de munte, cu păduri dese și conuri pe margine de drum, când livezi de măslini și razele soarelei strălucind în zare pe apa mării, reprezintă cu siguranță un road-trip spectaculos.
Peninsula Istria
Întreaga peninsulă a Istriei este un loc ce merită vizitat, cu peisaje de interior care te duc cu gândul la Toscana, dealuri, vii și pomi mediteraneeni. De altfel, vinurile regiunii nu sunt deloc rele, iar elementul culinar specific este trufa. În combinațiile potrivite, trufa se spune că înnobilează orice preparat culinar, ea în sine având un gust destul de apăsător, dacă nu e folosită în doza care trebuie, cu o aromă care trimite cu gândul la pământ reavăn. Probabil că gustul cel mai apropiat de ceea ce ne este la îndemână nouă este cel al ciupercilor, deși nu al ciupercilor champignon albe din supermarket-uri….
Regiunea Istria este una dintre cele mai înstărite ale Croației, locuitorii săi simțindu-se cu un statut aparte printre restul conaționalilor lor din acest motiv, iar explicațiile sunt destul de simple: din mai și până la final de septembrie, turismul duduie. Marea majoritate a caselor din regiunea de coastă se transformă în pensiuni, hotelurile funcționează la capacitate maximă, iar toți acești turiști trebuie încântați cu specificul local. O duc atât de bine, încât mulți dintre ei, își permit să trăiască în partea rece a anului doar din ceea ce câștigă în timpul verii. Iar eu fix de peisajul acesta semi-pustiu m-am lovit în vacanța mea…
Istria iarna
…deoarece am vizitat Istria la început de ianuarie, ca parte a călătoriei mele prin Croația.
Drumul cu avionul a fost de la București până la Veneția (despre această parte a excursiei am povestit aici), luând ulterior un autocar cu destinația Rijeka. Practic Veneția și peninsula Istria se află vizavi una de alta. De altfel, în timpul verii există un feribot care leagă Veneția de Pola într-o călătorie de aproximativ 3 ore și jumătate, însă costurile ei nu sunt tocmai extrem de prietenoase, un drum doar dus fiind aproximativ 65 de euro.
Eu personal am ajuns în Istria pe ruta Rijeka-Poreč, cu autocarul, de unde în următoarele 24 de ore am explorat diverse părți ale regiunii.
Orășelele de coastă : Poreč-Umag-Fažana
Poreč
Poreč este unul dintre orașele emblematice din Istria, foarte popular ca destinație de vacanță și deseori inclus la pachet cu vecinul său Rovinj, iar ambele asemănate cu Veneția. La Rovinj nu am fost, însă Poreč n-are mare legătură cu Veneția. Posibil ca această asemănare să vină dintr-o oarecare similaritate arhitecturală dată de anii de ocupație italiană peste această regiune.
În ianuarie n-o să găsești mulți oameni plimbându-se, cel mult se vor adune ciorchine pe la terasele cafenelelor cu vedere spre mare, cei câțiva localnici cu chef de socializare. Deși plutește un oarecare aer de abandon în aer, nu am putut să nu mă bucur că aveam șansa să admir în voie orice ar fi fost de admirat și să-mi imaginez că vara acest proces ar putea fi mult îngreunat sau chiar lipsă când te îngrijorezi că le stai în drum altor oameni.
La Poreč cel mai mult mi-a plăcut plimbarea pe care am făcut-o de-a lungul falezei, cu posibilitatea de a admira atât marea, cât și o parte a orașului.
Umag
Umag este un oraș extrem de mic din nordul Istriei, la 15 km de granița cu Slovenia și la 60 km de Trieste, în Italia. Este pe același tipar cu Poreč, cu puține spre deloc evenimente întâmplându-se pe parcursul lunilor de iarnă, însă cu un sentiment de pustietate accentuat din cauza dimensiunilor sale și mai mici. Sunt convinsă, însă, că vara este un loc minunat și că e o plăcere să te plimbi, oprindu-te din când în când pe la câte o terasă. Eu am ajuns noaptea în Umag, așa că dincolo de un iluminat stradal foarte plăcut și de o umezeală în aer destul de mare, nu mi-am creat alte amintiri turistice.
Fažana
Fažana, în schimb, este o altă poveste față de orașele amintite mai sus.
Localitatea Fažana este un satelit al unuia dintre cele mai mari și mai importante orașe din regiune, Pola (în limba croată el se scrie și se pronunță Pula, însă din motive „diverse” prefer să folosesc varianta în limba italiană). La Fažana am petrecut o după-amiază splendidă, plimbându-mă pe malul mării, într-o zi extrem de însorită și stând ca o șopârlă la soare la una din cafenelele de pe faleză.
Ce este important de menționat e că plajele din Istria, în marea lor majoritate nu sunt plaje cu nisip, ci cu pietriș, cum de altfel sunt în mai toată Croația, cu excepția plajelor din sudul țării, înspre Dubrovnik, acolo unde începe să apară nisipul. În mod evident, croaților li se pare extrem de normal acest fapt și am remarcat că se simt ușor deranjați de comentariile turiștilor care întreabă de nisip.
Interiorul Istriei
În ceea ce privește interiorul acestei peninsule, așa cum spuneam și mai sus, peisajele sale amintesc foarte mult de Toscana sau chiar și de zonele de deal de la noi din țară. În Toscana încă nu am ajuns, am văzut doar fotografii și imagini de film ori documentare, însă am văzut peisaje asemănătoare ca deschidere cu cele din Istria în județul Vâlcea sau prin Podișul Transilvaniei.
Un alt indiciu care mi-a arătat că regiunea este una înaltă, cu relief de deal înalt și munte a fost drumul plin de serpentine pe care am mers la întoarcerea din Istria către Rijeka. Plecând din Pola, au urmat aproximativ două ore și jumătate de curbe pe drumul ce urmărea conturul sud-estic al peninsulei.
Localitatea pe care am vizitat-o eu se numește Grožnjan și este un loc extrem de pitoresc. Drumul până acolo șerpuiește pe dealuri înalte, prin localități cu case de piatră și prin podgorii la margine de drum. În vârful dealului din această localitate, se află la capătul unor străduțe pietruite, o cafenea care oferă o deschidere spectaculoasă către împrejurimi, la fel de spectaculoasă cum a fost și imaginea apusului pe care am prins-o acolo.
Beneficiile de a călători în extra-sezon
Îmi doresc foarte mult să mă reîntorc în Istria în sezonul cald, iar cea mai potrivită perioadă cred că ar fi sfârșit de mai-început de iunie și septembrie, însă cu siguranță există niște avantaje în a călători acolo chiar și în extra-sezon.
- prețuri mai mici – de acest aspect mi-am putut da seama în timpul meselor la restaurante. Fiind în stare de vacanță nu m-am uitat nici la numărul de calorii, nici la cel din dreptul preparatului, fiind pregătită sufletește pentru note de plată un pic mai piperate. Însă, în niciun restaurant nu am plătit mai mult de 25 de euro pe mese la care m-am dezmățat culinar și mi-am comandat supă, fel principal, desert și vin.
*Aici voi include o paranteză despre restaurantele pe care le-am încercat în zonă și pe care le recomand
*San Servolo Steakhouse, din localitatea Buje – aici am încercat specificul gastronomiei din Istria, trufele, într-un preparat cu paste și pot spune că a fost o încântare a papilelor. De asemenea, localizarea este superbă, la marginea localității, deci peisajul este deschis, ceea ce ne-a dat șansa să admirăm un apus superb prin geamurile din care erau făcuți pereții restaurantului.
*Navetta, din localitatea Fažana – acest restaurant mi-a plăcut atât pentru ambientul elegant (de pe web site-ul lor se pare că vara pun mai mult accent pe terasă și pe o atmosferă mai estivală), dar și pentru fructele de mare bune pe care le-am încercat.
- oameni mai puțini – așa cum am tot povestit în cele de mai sus, laitmotivul vizitării regiunii a fost puțini localnici, infinit mai puțini turiști. Dacă poți trece peste inexistența atmosferei animate, să admiri în voie toate peisajele, clădirile și ce-o mai fi de văzut pe-acolo, personal mi se pare un aspect bun. Ca să nu mai spun că în road trip-ul Umag- Fažana am întâlnit pe numărate maximum 20 de mașini pe drum. E adevărat că vorbim de un drum secundar, un fel de „șoseaua veche”, traficul principal fiind preluat de autostrada regiunii.
- vreme la fel de bună – desigur, nu mă înțelegeți greșit, nu vorbesc de vreme de plajă, ci de zile însorite, cer senin și sclipici în apa mării, la aproximativ 15 grade. Pentru mine asta a fost suficient pentru a-mi da o stare bună de vacanță și de odihnă.
Voi pune în final accentul pe acestă idee de stare bună de vacanță și de odihnă pentru că eu voi asocia întotdeauna Istria cu soare, tihnă și un loc frumos în care să-ți încarci bateriile.
Când Sorina nu-i acasă 